Acestea sunt lucrările premiate....LECTURĂ PLĂCUTĂ!
Premiul II
Dragă Sebastian Darke,
Ți-am urmărit cu atenție fiecare peripeție și aventură și m-am bucurat foarte mult când
ieșeai învingător și vroiam să te felicit, deoarece ai dat dovadă de mult curaj, atunci când te-ai
bătut cu acei bandiți pentru a o apăra pe Prințesa Kerin. Apoi ea ți-a dat cu oala de noapte în cap.
Asta da războinică.
Iar când voi ați luat-o să o duceți la palat tu făceai glume slabe, iar ea râdea, doar ca să te
satisfacă pe tine. Sau când l-ai învins pe Regele Septimus, și a căzut din palat direct pe geam.
Acolo ai dat dovadă de foarte multă precizie și istețime.
Însă cel mai mult mi-a plăcut partea atunci când, tu cu Prințesa Kerin ați încercat să vă
sărutați, iar Max tot vă întrerupea cu un tușit ”din greșeală”. Atunci a fost amuzant.
După cum ți-ai dat seama, știu că tu ești foarte curajos și ai prieteni de nădejde, pe Max
și Cornelius și că după ce ai fost un veritabil ”Prinț al bufonilor”, așa ca tatăl tău, urmează să fi
și un ”Prinț al piraților”, însă vroiam să te întreb dacă ai mai vorbit cu Prințesa Kerin. Știu că
este foarte tristă că ai plecat, însă aș vrea să știu ce mai face. Am tot încercat să dau de ea, dar n-
am reușit. Am fost foarte bucuroasă că ați rămas prieteni, mai ales că acum are o familie și un
soț, pe care știu că tu nu-l suporți și te înțeleg deoarece știu că ți-a plăcut la un moment dat de
ea. Oricum, dacă Prințesa Kerin nu este fericită, măcar tu să fi fericit alături de prietenii tăi.
Bine, deci cam atât vroiam să-ți spun. Îți urez succes în tot ceea ce faci!
La revedere! Ioana
GRECU IOANA, clasa a V-a B
Prof. coordonator BERECZI ALEXANDRU
Premiul III
Doar o carte?
Care e primul gand care ne trece prin minte atunci cand un professor sau oricine
altcineva ne cere sa citim o carte? Unii dintre noi consideram asta ca o pierdere inutila de
timp, de aceea devenim nemultumiti si nervosa pentru ca noi trebuie sa citim aceea carte desi
nu ne atrage aproape deloc. Altii sunt entuziasmati, deoarece cititul in ochii lor este ca o
evadare din realitatea ce ne inconjoara. Ei gasesc interesant felul cum un scriitor se joaca
mereu cu atat de multe cuvinte, lasand sa curga rauri de propozitii si fraze, creand o adevarata
poveste.
Eu ma regasesc in a doua categorie, pierduta printre paginile albe si copertile groase
ale unei carti. E ca o dependent fara de care viata mea nu ar mai fi a mea, e un lucru ce ma
caracterizeaza, insa, desi sunt atat de multumita sa-mi petrec majoritatea timpului citind,
bucurandu-ma de actiune si personaje, parca nu imi e deajuns si as vrea mai mult. Stiu ca tine
de imaginatia fiecaruia, insa nu intodeauna pot sa imi imaginez cum arata locurile, personajele
si imi doresc sa pot simti cu toata fiinta mea ceea ce ele simt.
Mi-am imaginat de multe ori cum ar fi sa ma pot transpune cu toata fiinta intr-o
poveste, fiind alaturi de protagonist, atingand si simtind tot ceea ce un scriitor descrie cu atata
pasiune. Elizabeth Bennet este una dintre personajele mele preferate, iar romanul in care ea isi
duce veacul ma fascineaza, ma face sa-mi doresc sa mo fi nascut cu cateva sute de ani in
urma. Imi doresc sa-I fi putut privi si admira rochiile frumoase, sa pot participa la balurile
magice, sa dansez cu un fat frumos in timp ce o privesc pee a, frumoasa Lizzy cum incearca
sa-I demonstreze domnului Darcy care e importanta, frumusetea si puterea unei femei.
Poate as fi ajutat-o cu sfaturi sau as fi lasat-o sa ma invete lucruri uimitoare, sau doar
as sta undeva in umbra, bucurandu-ma de spectacol. Cateodata, cand recites romanul, ma
imaginez ajutand-o sa se pregateasca pentru bal sau pentru o plimbare prin oras. I-as pieptana
parul, am rade impreuna de domnul Darcy si incapatanarea, inganfarea sa.
Totusi, eu sunt aici, in lumea reala, straduindu-ma sa patrund cat mai mult in lumea
magica a cartilor. Pentru mine nu doar Mandrie si Prejudecata reprezinta o lume noua, o
dimensiune in care as fi incantata sa traiesc, chiar si cu toate defectele ei. Fiecare carte te
rapeste din realitate, te duce atat de departe incat iti doresti sa nu mai gasesti drumul spre
realitate. Cartile nu sunt doar lucruri ce stau pe rafturile bibliotecilor, nu sunt doar pagini si
coperti, cuvinte si propozitii.
Scriitori au pus suflet in ceea ce au creat, au vrut sa transmita ceva, au creat o lume in
care ei erau papusarii, iar personajele sale erau papusile cu care se juca pentru a face cititorul
sa se simta bine. O carte nu e doar o carte, e o poarta spre o lume imaginare, spre o alta viata.
Un indragostit de lectura ar intelege intodeauna asta, iar ceilalti o vor vedea doar ca o risipa
de pagini albem prea multi copaci taiati. Pacat.
MOCAN DENISA IOANA
Clasa a VIII-a A,
Profesor coordonator: Binkitsch Romanita
Premiul I
Mi-a fost dat sa te-ntâlnesc
“Iubirea zboară întâmplător prin lume sub soare,
Legată strâns de piciorul unei păsări călătoare”
24 Iulie 2014
Dragă jurnalule,
N-o să-ți vină să crezi, astăzi am ceva special pentru tine, o veste extraordinară: am
câștigat un week-end în 2 cu destinația Macao!Stau cocoțată pe veranda casei, privesc Carul
Mare și parcă nu-mi cred ochilor ce cadou mi-a adus.
De un an lucrez ca avocată într-un barou în Seul (Coreea de Sud)-nu e exact meseria la
care am visat, dar când vine vorba de cheltuieli și chirie, mari cât Zidul Chinezesc, pot spune că-
mi ajunge salariul, ba chiar pot face și economii. Cu colegii e mai complicat... Pentru că nu am
vechime și prea multă experiență, deseori ajung să fac muncă plictisitoare; ba chiar unii se
trezesc șefi peste noapte: „Lora, adu-mi o cafea cu lapte, mai bine un capucino, știi ceva, mai
bine nu-mi adu nimic!”, „N-ai ajuns încă?” Oh ce lungă-i ziua asta, nu se mai termină!
Dar azi, la tombolă am câștigat un sejur binevenit ce mă va ține departe de agitația
zilnică. Cu siguranță te-ntrebi: oare cu cine merge Lora în Macao? Ei bine, între toți „prietenii”
de serviciu există două persoane care mă sprijină cum pot: colega de apartament și sora mea,
Nana și Scott, un avocat foarte influent, cu o carieră strălucită. Cum vacanța se numește
„excursie în doi”, și nu „în două”, am să-l aleg pe Scott!
Știu la ce te gândești și nu, nu suntem chiar într-o relație dar există o chimie între noi și
am ieșit de câteva ori. De ce să nu facem pasul acum? Anyway, wish me luck!
26 Iulie 2014
Wow, wow, wow, ce mai zi! Nici măcar mie nu-mi vine să cred prin câte am trecut week-
endul acesta. De la zâmbete am trecut la lacrimi, iar apoi, vei vedea...
Am fost atât de fericită că avem ocazia să ne cunoaștem mai bine, încât am planificat câte
câteva!Spre seară, priveam imaginea țărmului de pe balcon, un peisaj inedit pe care m-am gândit
să-l imortalizez... în stilul meu! Așa c-am luat un creion și-o foaie și am realizat o compoziție de
idei și sentimente, transcendente de firea naturii. I-am lăsat lui Scott un mesaj pe spatele
desentlui (mă întreb și-acum dacă l-a citit) pentru când se trezește. Mi-am luat sandalele și am
ieșit tiptil din cameră pentru a mă ocupa de surpriză, dar și pentru a-mi aduna gândurile.
M-am plimbat un timp printr-o grădină a rozelor. A fost magnific: o adevărată încântare
ce-ți trezea toate simțurile, de la parfumul îmbietor, până la strălucirea de oglindă. În liniștea
serii se aude un glas suav ce rostește o declarație de dragoste. M-am apropiat puțin și-am văzut o
întreagă armată de oameni care: lipea afișe, împodobea terasa, decora cu flori, tone! Undeva în
spate repeta chiar și-o orchestră.În centrul preocupărilor tuturora era un bărbat care dădea glas
inimii, (love speech, I guess), atunci am înțeles ce se pregătea: marriage proposal (cerere în
căsătorie)! Era interesant și amuzant totodată felul în care dorea să fie sincer.
Dacă tot vorbim de sinceritate, trebuie să recunosc că mereu am avut o afinitate pentru
artă, pentru felul în care se contopesc culorile cu sentimentele. Tocmai așa am vrut să-l surprind
pe Scott: m-am jucat la un pub cu cocktail-uri de diferite culori și arome, în dorința de a le
completa cu ceea ce simt pentru el în cuvinte.
Pot să spun că l-am așteptat un ceas, două, trei și un sfert și el tot nu mai apare. La telefon
nu mai răspundea, așa că am încetat să-l mai caut, oricum nu venea. La nervi, dar și din
dezamăgire, am golit paharele și sufletul dintr-un shot!
Partea mai grea de-acum începe... cum să mă țin pe picioare până în cameră dacă holul
întruna se șerpuiește? În mod bizar, îmi amintesc picturile de pe pereți, hmm, oare de ce? Pentru
că erau aceeași! Uuu, un munte! Încă un munte! Dar stai, mai unu, haa ha ha!
2006, nr. acesta scria pe cheie. Norocul meu că ușa nu era închisă, altminteri nu știu când
reușeam s-o deschid! Singurul lucru pe care doream să-l găsesc în clipa aceea era patul..., și l-am
găsit în cele din urmă (norocoasa de mine), după ce m-am împiedicat de masa cu șampanie și
fructe și de ghivecele cu flori. Totuși mi s-a părut destul de ciudat faptul că Scott a așternut o
pătură de petale de trandafiri peste pat, dacă nu s-a deranjat să ajungă la întâlnire... Nici n-am
reușit să-mi termin ideea c-am și fost furată de somn.
Acum, când scriu aceste rânduri, mi se pare destul de amuzantă întâmplarea, dar atunci,
trebuie să recunosc că zorii zilei mi-au adus o adevărată surpriză...
Când ne-am trezit și ne-am privit în ochi, mai că nu ne-a venit să credem, ba chiar am
țipat din toate puterile, nu de bucurie,ci... de groază!
Ce gândești dacă ți-aș spune că bărbatul cu care mi-am petrecut noaptea nu era Scott?
Dar dacă afli că era amorezul pe care l-am zărit în grădina rozelor aseară? De fapt, nic eu nu am
avut timp de gândire, nici de explicații, așa că mi-am luat hainele și-am șters-o! (Totuși, se pare
că mi-am uitat sandalele și cheia.) Oricum, în drum spre cameră am înțeles de ce era singur; se
pare că fata nu s-a grăbit să apară.
Când am ajuns la ușă simțeam un gol în stomac. Înăuntru râdeau două voci. În cele din
urmă, inevitabilul s-a produs, mi-am zis. Nu mare mi-a fost mirarea când l-am văzut pe Scott
mângâind o domnișoară... în patul meu!
După ce am scos-o afară, urma să vorbim, dar nu-mi amintesc să-i fi spus prea multe,
deoarece în loc să se simtă vinovat, să simuleze un „iartă-mă”, ori să spună că mă iubește, el nu
contenea cu acuzele: „Să-mi pară rău? De ce? Pentru că mi-am petrecut noaptea cu o femeie
frumoasă? Tu ar trebui să regreți c-ai ratat șansa să mă iubești. Ha ha, de ce plângi, te crezi
importantă? Ești un nimeni! Eu sunt un gentleman, un un nobil din înalta societate! Spune, cum
credeai c-o să mă uit la o sărântoacă, asemeni ție?”
M-am prăbușit în genunchi, înecată în lacrimi, pentru că nu înțelegeam cum sub o mască
se ascunde adesori adevărata înfățișare a oamenilor.
„Cum poate un gentleman să facă asemenea lucruri unei femei? Te consideri din înalta
societate când tu n-ai habar ce include conduita nobiliară? Din câte văd, ești un parvenit, un
îmbogățit peste noapte, așa că dispari ca să n-ai de-a face cu mine!”
Vorbele acestea m-au înlemnit, deoarece puținor oameni le-a păsat de mine până acum,
dar niciodată unui necunoscut!
De îndată ce-a ieșit nemernicul acela, străinul a așezat sandalele mi-a întins mâna și mi-a
zis: „Ridică-te, doar n-ai degând să plângi pentru unul ca el!”. Nici acum nu înțeleg cum bărbatul
acesta mi-a dat curajul și puterea să merg mai departe, într-un timp atât de scurt.M-am ridicat,
mi-am șters lacrimile și am limpezit încurcătura de aseară.
E destul de ciudat, dar cu toate că nu mă cunoaște, mă înțelege foarte bine. Uunde mai
pui că suntem la fel în mai multe privințe: amândoi ne-am străduit să pregătim ceva special
pentru persoana iubită, și inevitabil, amândoi am fost răniți. Dar se pare c-am mai pregătit
ceva,de data aceasta împreună: am vrut să mă răzbun pe Scott, cu toate că nu era el singurul
vinovat pentru ca am o viață nefericită.
Se pare că noul meu prieten a găsit casino-ul la care merge acesta,așa că, m-a invitat să
fac cunoștință cu stiliștii,care mi-au dat un look super. Pentru prima dată în viață m-am simțit o
prințesă. La cum mă privea, îmi confirma că am dreptate. În ceea ce-l privește, mă tot întrebam
de ce poartă costum... oriunde; acum am înțeles: pentru că face parte din spuma societății.
Și-acum îmi amintesc cum am coborât scările la brațul lui, sub privirile uimite ale
tuturora. Înainte să coborâm m-a privit cu dragoste, încurajându-mă: „Never be a post-it again,
be like superglue!”
După ce ne-am distrat și evident, l-a golit de bani pe Scott, aveam să văd o altă latură a
oamenilor. Scott l-a rugat să-i dea șansa să-și ia banii înapoi, iar străinul i-a spus: „ Cere-i întâi în
genunchi iertare acestei femei”. Fără să clipească, s-a umilit în fața mea pentru bani: „Te rog, nu,
te implor să mă ierți și să-i spui iubitului tău să-mi înapoieze banii, ei sunt tot ce am mai de
preț!”. Ridică-te, i-am spus, te faci de râs!, și văzând că mulțimea ne privește iar el nu are nici
caracter, nici rușine, am fugit cât am putut de departe de așa o viață și așa un bărbat.
Spre norocul meu, Lee Gun (străinul care mi-a fost alături preț de o zi... și o noapte) m-a
ajuns din urmă. Preț de cinci minute am avut șansa să-l cunosc pe cel cu care pot spune că total
întâmplător am empatizat, atât în suferință, cât și în bucurie.
Priveam de pe pod imaginea mării în lumina felinarelor și gândeam la crudul adevăr, care
de cele mai multe ori se ascunde în spatele unui zâmbet cald. Cu siguranță multă vreme de acum
îmi voi aduce aminte de cea mai dureroasă lecție de viață trăită până acum.
Înainte de a urca în limuzină, Gun mi-a oferit jetonul câștigător de astă-seară și mi-a spus:
„Cu toate că jocul cu viața nu e întotdeauna la fel de ușor de câștigat, ți-l dăruiesc să te
însoțească în toate momentele grele și să-ți aducă noroc!”
L-am privit lung cu mult după ce a trecut podul, cu gândul că el a fost bărbatul care mi-a
schimbat viața. Cu toate că vorbesc la trecut, am impresia că povestea noastră va avea și un
viitor!
NARIȚA Deliana-Florentina, Clasa a XI –a Uman 1
Prof. coordonator: Daniela LOPAZAN
Premiul III
Conversație cu tine însuți
Conversația cu tine însuți este acea conversație în care ne privim în oglindă și ne relatăm
despre tot ceea ce ni se întamplă nouă sau celor din jurul nostru. Aceasta mai poate fi numită și
dialog interior. Dialogul interior este foarte influent când vine vorba de personalitatea noastră, iar
ea este construită pe baza unor obiceiuri mentale pe care chiar noi ni le creem. Aceste obiceiuri
ne diferențiază pe noi, oamenii, de ceilalți. De aceea, de cele mai multe ori ne gândim de ce unii
pot să-și controleze emoțiile și stresul, astfel dobândind mai mult success, fie că e vorba de un
examen sau de un interviu, fie că este vorba, pur și simplu în viața cotidiană, iar noi nu. Și se
întamplă ca faptul acesta să ne șerpuiască în minte starea de inferioritate și de incapabilitate, deși
adevărul e dincolo de aceste cuvinte de plumb. Bineînțeles, alții sunt mai sensibili la un strigăt
sau la o amenințare, alții au fost loviți de experiențe neplăcute în trecut, iar alții pur și simplu așa
s-au obișnuit și cred că e un rău necesar. De aceea, susțin cu tărie că dialogul interior este cel mai
puternic instrument în ceea ce privește mentalitatea umană, iar acesta, în mintea mea poate fi de
două feluri: pozitiv și negativ. Care este diferența? Dialogul interior pozitiv se caracterizează
printr-o gândire optimistă și prin mulțumire față de sine și față de ceea ce deții în acel moment.
De exemplu, atunci când suntem cuprinși de o pace lăuntrică și nu lăsăm ca necazurile și
problemele vieții să ne dărâme și să ne descurajeze, i se datorează dialogul interior pozitiv, adică
nouă. Faptul că în dialogul nostru interior folosim termeni precum: “data viitoare cu siguranță
voi reusi”, “ nu îmi folosește la nimic să rămân supărat”, “ o să vorbesc cu cineva despre asta”,
“va fi bine” ne ajută să întâmpinăm situațiile grele cu brațele deschise si să le facem față cu brio.
Pe când, dialogul interior negativ reprezintă acea stare pesimistă, urmată de reproșuri și
învinovățiri. Dialogul interior negativ este umbrit de expresii precum: “ sunt incapabil”, “ nu sunt
în stare de nimic”, “ sunt un urât”, “ nu mă iubește nimeni” sau cea mai uzuala “trebuie”,
bineînțeles, lista poate continua la nesfârșit. Care este scopul dialogului interior negativ? Să ne
macine sufletul și să ne distrugă mental, având mereu o părere total greșită despre noi înșine!
Aceasta este diferența dintre cele două dialoguri interioare, primul ne ajută să privim viața mereu
cu o rază de soare în suflet, adică optimist, în schimb al doilea, ne face să devenim niște oameni
răutacioși, invidioși și mereu nemultumiți de noi înșine.
Dialogul interior poate fi de multe ori și descoperitorul sursei problemei, care se află
chiar la noi, chiar în mintea noastră. De aceea, comuniunea cu eul nostru este vitală în ceea ce
privește viața noastră și viitorul ei. E bine să ne recunoaștem problema, adevărata problemă, nu
cea pe care ne-o imaginăm, și să încercăm pe cât posibil să o rezolvăm. Fie o rezolvăm singuri,
iar dacă ea este ajunsă la o destinație de unde nu o putem întoarce singuri, recomand consultarea
unui psiholog specialist, iar pentru credincioși, recomand cu toată inima rugăciunea. De ce unii
dintre noi nu acționează atunci când simt că au o problemă emoțională, adică nu se simt capabili
să le controleze în situațiile de cumpănă? De exemplu, cu toții suntem emotionați la examenul
maturității, dar de ce unii dintre noi își pierd concentrarea atunci când subiectele examenului le
apar in față? Pentru că nu au un dialog interior pozitiv, ci unul negativ, iar acesta le conferă o
stare de frică, de nevroză, care îi determină să se piardă fix în acel moment. E important să avem
încredere în noi și să privim totul cu optimism, până la urmă e doar un examen, nu se decide
moartea noastră! Bineînțeles, dialogul interior alternează între perioade de ascultare si de vorbire,
de aceea e bine să știm când trebuie să vorbim cu noi înșine și când trebuie să ne ascultăm.
Ce sunt emoțiile? Bineînțeles, cu toții știm să le descriem că sunt acea stare de nerăbdare
dinaintea unui test sau a unui rezultat și nu numai. Printr-o definiție mai complexă putem releva
faptul că ele sunt niște răspunsuri psihice, îmbogățite în intensitate, care presupun manifestări
subiective tipice, expresive si fiziologice. Sincer, cred că acesta este cel mai complicat subiect de
dezbătut, de dezvoltat, deoarece e foarte greu de explicat cum să le stăpânim și cum să le
transformăm în uneltele noastre și nu în inamicii noștri de neînfrânt, iar controlarea lor se poate
produce printr-un dialog interior pozitiv.
La rândul lor, și emoțiile se împart în două categorii: emoții care ne ajută si emoții care
fac contrariul. Emoțiile care ne ajută, numite și emoții constructive sunt acele emoții care ne
definesc ca oameni naturali, simpli și curajoși, în schimb, emoțiile distrugătoare sunt cele care nu
ne ajută deloc, nu fac nimic altceva decât să ne perturbeze în diferite situații și să ne determine să
ne pierdem concentrarea sau să ne împinga spre pierzania psihică(lapsusul).
Cum ne exprimăm emoțiile? Aici e evident că mulți dintre noi reușim să ne controlăm din
punct de vedere fizic, deși în lăuntricul nostru suntem cuprinși de o frică cutremurătoare.
Expresia facială, de asemenea, este foarte controlabilă și putem zâmbi sau face orice altceva
aproape în orice situație (bineînțeles, asta depinde și de tăria persoanei sau falsitatea), chiar dacă
psihicul nostru e la pământ. De exemplu, în clasa a opta, la sfârșitul anului școlar m-a așteptat
evaluarea națională. Personal, vă spun că am fost foarte dezamăgită de abilitățile mele în
rezolvarea exercițiilor la matematică, ceea mă descuraja totalmente, pe când la română subiectele
model mi se păreau ceva mai ușoare, dar nu atât de ușoare încât să îmi ofere încredere de sine.
Înainte de examenul la română, pe care l-am dat marți, am fost învăluită de emoții, dar niște
emoții atât de puternice, încât îmi venea să tremur încontinuu și să fug de la fața locului. Acum
mi se pare amuzant, dar pe atunci nu eram de aceeași părere. Oricum, eu de obicei sunt o
persoană emotivă, însa atunci cred că am trăit apogeul. Am intrat în sala de examen. Nerăbdare,
emoții, stres și tot tacâmul de autodistrugere interioară. Au venit subiectele, iar prima mea reacție
a fost: “ Nu pot să cred că mi-a picat așa ceva! Nu voi ști nimic, voi lua cel mult nota cinci.”
Descurajator! După cinci minute am reușit să întrețin un dialog interior POZITIV prin care m-am
încurajat literalmente. Sincer, chiar m-a ajutat să mă concentrez și să rezolv acceptabil
subiectele. Cum am reușit asta? Cum am spus și în prima parte a acestui eseu, dialogul interior îl
putem descompune în două tipuri de dialoguri: unul pozitiv și unul negativ. Și am accentuat mai
sus că eu l-am folosit pe cel pozitiv. Mi-am zis în minte că voi reuși, că indiferent de rezultat
viața are alte valori mult mai importante decât o notă, că m-am pregătit și că nu voi avea parte de
un eșec atât de marcant. Și consider că așa ar trebui să gândim cu toții. Până la urmă scopul
acestei vieți nu este să luăm un zece la română sau să ne angajăm la cel mai platit loc de muncă
sau să fim cei mai buni la o olimpiadă. Acestea sunt dorințe, pe care putem să le îndeplinim prin
multă muncă, iar dacă nu le îndeplinim nu înseamnă că suntem niște ratati, ci că n-am muncit
îndeajuns sau că altul a muncit mai mult decât noi, iar asta nu ar trebui să ne afecteze atât de tare
psihic. De fapt, acest lucru ar trebui să ne ambiționeze să mai încercăm, să mai exersăm până
vom reuși. Bineînțeles, nu o să reușim așa ușor dacă terminăm profilul filologie la medicină. E
posibil, totul e posibil, dar cu multă voință și trudă.
Pe parcursul acestei vieți, omul este încercat în mii și mii de feluri. Viața omului modern
este o puzderie de griji și de presiuni, fie ele mai mici sau mai mari. Stresul este menit să ne
afecteze psihicul uman în momentele de cumpănă; el nu face nimic altceva decât să ne
dezechilibreze. După părerea mea, dușmanul cel mai nociv al sănătații este chiar stresul, mai ales
când el este folosit în doze prea mari. Auzim zi de zi că din ce în ce mai mulți oameni sunt
bolnavi din cauza stresului, iar acest lucru nu era atât de frecvent până în secolul XXI, adică
secolul în care ne aflăm la momentul actual. Stresul se caracterizează prin stări de nevroză,
pierderi de memorie, insomnii, dureri de spate, dureri de cap, etc, care nu fac nimic altceva decât
să ne distrugă. Cu riscul de a mă repeta, susțin că și stresul se “repară” tot cu dialogul interior
pozitiv. O dată ce noi suntem conștienți de consecințe și ne impregnăm în minte că ele nu sunt
nimic altceva decât alte încercări ale vieții, care, bineînțeles, ne conferă o mai mare putere pe
viitor, stresul se va transforma din inamic în aliat.
În concluzie, e foarte important pentru fiecare dintre noi să susținem un dialog interior pozitiv cu
noi înșine pentru a evita eventualele probleme emoționale sau de sănătate și pentru a reuși să
parcurgem pe drumul vieții noastre întâmpinați cu petale de trandafiri de culoarea dragostei.
Pop Maria- Teodora, Clasa a X-a Uman
Prof. coordonator: Bereczki Alexandru
Premiul II
Dragul meu Stefan,
Nu am mai scris de foarte mult timp, nu simteam nevoia eram prea fericita desi in acest
moment ma simt perduta ... Pentru prima oara simt ca totul sa naruit intr-o secunda si nu mai stiu
ce sa fac. Ooare cum sa procedez in acest moment dominat de tristete? Stefan, marea mea iubire
ma parasit, dar eu nu am grestit cu nimic, tu sti prea bine ca el este totul pentru mine. El este
lumina zilei pentru mine si steaua ce ma ghideaza noptea.
Am petreut o noapte in afara casei, e adevarat, dar am fost la o verisoara sa o ajut avea o
problema, numai ca Stefan crede ca i-am fost infidela. I-am incercat sa ii explic cum s-a
intamplat, unde am fost, ce am facut, doar ce el nu ma lasat sa ii explic. Cred ca acest lucru se
datoreaza faptului ca ma iubeste prea mult si nu stie cum sa reactioneze... Oricum cand am plecat
de acasa i-am lasat un biletel in care il instiintam ca plec de acasa, dar supa cum sata situatia
acum cred ca nuci macar nu a citit-o.
In ultimele zile m-am gandit foarte serios sa ii scriu o ultima scrisore. Vreau sa ii explic
cum s-au intamplat toate lucrurile si mai ales sa-i marturisesc cat de mult il iubesc. Eu nu am
putut sa il uit si sunt sigura ca nici el nu ma uitat pe mine. Totodata sunt foarte ingrijorata, nu stiu
ce va face cu scrisoarea ... Oare o va citi sau o va sfasia in bucatele asa cum a facut cu inima
mea?
Am luat aceasta decizie, fiindca nu am curajul sa vorbesc cu el fata in fata, iar apoi el e foarte
mandru si probapil ar refuza sa ma vada, iar sa ma asculte nici nu mai incape indoiala cu
siguranta ar refuza orice ezplicatie, orice cuvant pe care i l-as spune. In mintea mea este un
amestec de idei, de sentimente care nu ma lasa sa gandesc limpede si nici nu stiu daca o sa am
puterea sau curajul necesar sa trimit scrioarea ... Dar mai bine incep sa ii scriu si voi decide dupa
aceea, nu are cum sa uite asa repede toate momentele minunate petrecute impreuna care ne-au
conturat viata in cel mai frumos mod posibil in ultimii ani.
Iti scriu aceasta scrisoare, deoarece nu am curajul sa te privesc si deoarece vreau sa iti
explic cum s-au intamplat lucrurile care la un moment dat ne-au despartit. Totodata vreau sa iti
marturisec cat de mult te iubesc si ca vreau cu nerabdare sa ma ierti ... Nu doresc sa renunt la tine
ni nici la iubirea angelica care ne-a legat odata.
In acea zi in care ai luat decizia ca e mai bine sa ne despartim, nu ai vrut sa ma lasi sa iti
explic, unde am fost si probabil nu ai observat ca ti-am last si un biletel, unde iti spuneam ca o sa
fiu plecata la o verisoara. Am primit o scrisoare de la ea, rugandu-ma sa merg cat de repede pot
in vizita la ea; avea o problema cu sotul ei. Asta a fodt tot ce s-a intamplat, in adincul tau sti si tu
foarte bina ca as fi incapablila sa iti fiu infidela.
Viata mea fara tine ar fi ca o zi fara soare, ca o primavara fara ghiocei si tu stii cat de
mult iubesc soarele si ghioceii ... Stii tu ca sufletul inca imi tremura in preasma ta? Stii tu ca pana
si inima imi bate cu putere cand iti aud vocia? Stii tu ca si atunci cand suntem distanti si parca o
prapastie ne desparte, visele mele sunt pline de tine? Tu esti singurul care poate sa imi
transforme visele in realitate. Si sti prea bine ca nu te-am putut uita, iar in acest moment tu esti
singurul care ar putea sa umple golul din vita mea.
Daca ai avea nevoie de mine as alerga intr-un suflet pentru a putea sa iti fiu alaturi in
momentele grele. Daca tu ai fi fericit eu as rade cu tine. Daca ai fi trist eu as plange cu tine si as
vrea sa fiu una din lacrimile tale caci astfel m-as naste in ochii tai, as trai pe fata ta si, cu ultima
suflare, as muri pe buzele tale.
Te imbratisez, dragostea mea cu mii de sperante care asteapta sa fie implinite si sper din
adancul sufletului meu sa iei decizia corecta, sa imi mai umpli inca o data inima de fericirea
eterna si mai ales sper ca nu mai uitat si ca inca ma mai iubesti ... Oare cer prea mult?
Andreea
BOLOHAN Andreea, Clasa a XI-a Uman 1
Prof. Coordonator: Daniela LOPAZAN
SCUZE PENTRU GREŞELI ! din cauza copy/paste...din pdf
Coordonator proiect: ing.Veronica BRATU, bibliotecar CDI
