un vot pentru ,,PAPUSA BUZIESEANA``

http://sae.edu.ro/2014/votare/votes/index/category:1/county:TM

Rezultatele concursului Festivalul " Bucuria Lecturii" 2014

            În săptămâna Şcoala altfel,  Federaţia Internaţională a Comunităţilor Educative - ROMÂNIA a organizat  Fetivalul Naţional al Cărţii pentru Copii 2014, Bucuria lecturii, Ediţia a X-a.
            În cadrul acestui concurs şi noi cei de la Liceul Teoretic Buziaş prin CDI, am trimis lucrări ale elevilor noştrii, constând în " scrisori către personajul preferat" şi eseuri. În urma jurizării, elevii Andreea Bolohan din clasa a X-a şi Iova Rober Ionuţ din clasa aXII-a au obţinut Premiul I, iar eleva Putnic Anda din clasa aVI-a B a obţinut Premiul al III-lea.
                 FELICITARI !
            Tot în cadrul acestui concurs revista "Piticul vesel" al ciclului primar a primit Premiul pentru ziaristică şcolară.

vizualizaţi site-ul organizaţiei FICE  www.ficeromania.org/ro/node/104  


eseu

                                     Povestea gândurilor efemere şi eterne 

Visurile, părerile, speranţele, oamenii, sentimentele se schimbă mereu, totul este efemer în această lume scăldată în întrebări curiozităţi şi incertitudini.

Trăim într-o neîncetată  sete de cunoaștere nu putem ști tot ce ne-am dori, nu putem să gândim făra a ne fi frică că vom fi judecați, nu putem atinge perfecțiunea precum Luceafarul, deoarece el mereu răsărea din cercuri, el semnificând simbolul perfecțiunii. Dar de ce un om comun nu poate atinge perfecțiunea? De ce oamenii sunt efemeri și stelele eterne?

În aceată minunată poezie mi-ar fi plăcut ca ființa superioară, pură, perfectă să-și fi împlinit iubirea cu ființa umană, cu defecte, dar și cu calitați. Cu alte cuvinte, să se petreacă inevitabilul, adică ceva neînțeles de noi oamneii:un mod prin care noi să privim dincolo de aparențe și să îndraznim a visa la ceva nou, superior, etern.

Anii trec precum speranțele, precum visul unei nopți de vară, precum prima dragoste neîmpărtășită, precum primele zile de școală la fel ca lacrimile, după ce curg precum picăturile de ploaie cristaline ce se usucă și nici măcar nu-ți mai amintești motivul pentru care ai început să plângi. Exact în poezia unui anumit anumit om, o personalitate încântatoare, care deși este în lumea de dincolo reușește să mă fascineze prin ceea ce a scris: iubirea se împlinește în moarte sau în vis, iar tot ce este miraculos nu se îndeplinește în viața reală, oare de ce? Poate că și atunci lumea era la fel de crudă și nemiloasă cum e acum…sau poate pe atunci o îmbrațișare însemna mai mult decât o mie de cuvinte: acum nici măcar un sărut nu reușește să definească un cunânt, e doar ceva perfect normal….ce trist, așai?

Sunt o visătoare, o gânditoare, mereu încerc să-mi dau seama unde am greșit, cum pot să îndrept lucrurile, de ce oamenii dragi ajung să-mi frângă inima? Ce este cu adevărat credința? Dar știința? Pur și simplu un lanț infinit de întebări, gânduri și lucruri pe care nu reușești să le pui cap la cap.

După părerea mea, toți ar tebui să fim la fel, egali în toate sensurile, dar cel mai mult ar tebui să cunoaștem credinta diferitelor popoare, fiindcă unele lucruri pot însemna ceva total diferit pentru unii care au fost educați într-un alt mod. Acest gen de întamplare l-am întâlnit într-o frumoasă operă a scriitorului Mircea Eliade, în fascinanta poveste a celor doi îndrăgostiţi: occidentalul Allan şi frumoasa indiancă bengaleză Maitreyi. Dintoată această poveste un singur lucru aş schimba, faptul că au existat unele prejudecăţi. Dar, încă nu sunt complet sigură dacă ar fi fost mai bine ca ele să fii existat şi în ziua de astăzi.

În opera lui Gib Mihăiescu am realizat că oamneii de cele mai multe ori aleg să se ascundă sub nişte măşti care în final se dovedesc a fi inutile, la fel sa- întâmplat şi cu personajele lui Camil Petrescu. Romanele care se aseamănă, dar sunt total diferite sunt „Donna Alba” şi „ Ultima noapte de dragoste , întâia noapte de război”. Punctul culminant al curiozităţii mele referitor la romanului lui Camil Petrescu este: De ce personajul principal al romanului nu reuşeşte să se autodepăşească? De ce  nu poate privi dincolo de cuvinte? Totuşi  romanului a reuşit să-mi capteze atenţia începând de la primele file până la ultima, personajele deşi despărţite, iubirea exista, se doreau. Ceea ce ar fi completat totul ar fi fost că cei doi să rămână împreună. Fiinţa umană tinde spre perfecţiune, iertând persoana iubită şi învăţând că în momentul în care o uşă ţi se închide, cu siguranţă va exista în viaţă o uşă care mereu va fi deschisă, aceasta reprezentând „ Povestea gândurilor efemere şi trecătoare”.

După tot ce am susţinut, este clar că sunt o fire optimistă, încrezătoare şi cu credinţa că omul poate schimba multe, şi poate schimbat.

Acum, la minunata vârstă de şaptesprezece ani, când totul este un basm încrustat în diamante: reveria şi iubirea, mereu pot depăşi cele mai întunecate secunde, minute, ore sau chiar zile.

Mărturisind un secret, cred că aş fi capabilă să dovedesc imposibilul, pentru a avea şansa să-i cunosc pe marii scriitori, care acum mă hrănesc spiritual, prin tumultul personajelor din romanele lor. Prin romanele scrise de ei, eu încă mai îndrăznesc să am gânduri şi vise, să cred că povestea mea nu este una la întâmplare. Deşi, după citirea unei cărţi sunt momente în care îmi dau seama că omul este descris ca o fiinţă superioară sau inferioară, incapabilă să atingă perfecţiunea, iar atunci am tot timpul un şir de întrebări de pus.

Poate cel mai important sfat pe care l-aş da scriitorilor, ar fi să ofere cititorilor mai multă încredere, optimism, vise, idealuri în această lume nemiloasă. Este important pentru mine să cred în ceva?

Sper că în fiecare moment al vieţii mele, care va urma, să rămân la fel de încrezătoare, de visătoare, să pot scrie pentru toţi care au nevoie de lectură..., uneori cuvintele dor..., dar şi ne pot face să fim fericiţi! Dragi cititori, dragi scriitori...ce părere aveţi?

BOLOHAN ANDREEA, clasa a X-a U

                                                            Scrisoarea catre personajul preferat  

                           

Dragă Nică,

           Dragă Nică, eu sunt Anda şi îţi scriu această scrisoare deoarece doresc să îţi povestesc câteva din năzdrăvăniile mele, scrisoare cu care doresc să particip la un festival la Bucureşti, numit Festivalul Naţional al Cărţii pentru Copii „ Bucuria lecturii”, bucurie dată de Amintirile tale.

           Mergând la bibliotecă cu un prieten care returna o carte, doamna bibliotecară ne-a povestit despre acest festival, drept urmare ne-am gândit să ne înscriem şi noi, aşa că va trebui să ne susţii.

           Când aveam trei anişori, mama a plecat în Germania la muncă şi pe mine m-a lăsat în grija bunicii pe perioada verii. Bunica mea în gospodărie avea un cârd de răţuşte, iar eu aveam nişte şosetuţe în formă de răţuşte, colorate şi vesele.

           Într-o bună zi, bunica mea mersese la vecina. Eu am rămas acasă cu răţuştele. Răţuştele înnotau într-un lighean, iar eu mi-am aminitit cum îmi spăla buni şosetuţele. Văzând răţuştele în lighean le-am luat în mâini şi le-am stors cum făcea buni cu şosetele mele. Când buni s-a întors din vecini a văzut răţuştele moarte în lighean. Săraca buni nu ştia dacă să râdă sau să plângă ...

Bunica m-a certat, dar nu m-a pedepsit, deoarece eram micuţă şi nu ştiam ce e bine sau ce e rău., făceam ce vedem şi eu.

           Peste doi ani, tot când eram la bunici, bunicul meu a făcut o uşă cu geam, el fiind tâmplar, şi a lăsat-o în piciaoare în atelier pentru a o vopsi. În atelier a observat că nu mai avea vopsea, astfel a plecat să cumpere vopsea din sat. În acest timp eu cu verişorul meu ne jucam în jurul uşii, ciocăneam la uşă, ne făceam că o deschidem ...până în momentul în care uşa a căzut peste mine. Geamul s-a spart, iar un ciob mi-a intrat în picior...mai am cicatricea şi acum. Când bunicul a văzut ce s-a întâmplat, la început s-a speriat, apoi s-a supărat şi eu am început să plâng. După ce mi-a curăţat rana, eu plângeam de frică şi de durere, el a văzut că nu este grav, dar s-a prefăcut foarte supărat şi îngrijorat. Am fost pedepsită o săptămână întreagă, nu mai aveam voie să mă joc cu verişorul meu, iar în atelier nici vorbă.

           În vacanţa când am împlinit şapte ani, mă jucam cu pensulele şi acuarelele în bucătărie în preajma tatălui meu. Acesta îşi făcea o cafea, fierbinte fiind o pusese pe masă, acolo unde aveam şi eu paharul cu apă pentru desen. Pe cănd mă uitam la desen, am înmuiat pensula în cafeaua tatei, iar când am întors capul am văzut cafeaua, dar am tăcut mâlc..., tata a băut din ea...nu ştiu ce gust a avut!

           Dragă Nică, ce vreau eu acum să-ţi spun, este că atunci când suntem mici facem o grămadă de prostioare...mi-au venit acum în minte, deoarece eu la şcoală a trebuit să citesc „Amintiri din copilărie”, am citit la început că trebuia, apoi mi-au plăcut amintirile tale şi mi-am amintit de ale mele...bunicii mei mai trăiesc, iar eu am început să-i întreb despre copilăria mea. A fost foarte frumos când am fost mică, mă jucam tot timpul, în acelaşi timp şi făceam o grămadă de năzdrăvănii, nu ca ale tale, eu sunt totuşi fată...dar dacă ne-am fi întălnit, precis am fi făcut multe şotii..., ne-am fi supărat bunicii şi părinţii, iar la şcoală am fi fost un pericol...CE FRUMOS AR FI FOST!..., dar nimeni nu este perfect, şi ai grijă la ce faci?

           Apropo, „Amintirile” tale, sunt de departe cele mai frumoase, mai haioase, mai vesele, atât de vii...

Cu drag, Anda

Buziaş,

Martie 2014

PUTNIC ANDA, Clasa a VI- a B 

eseu

DE VORBĂ CU PERSONAJUL . . . EULUI MEU

”Noi însine suntem în mare măsură rezultatul însiruirii în timp a efectelor

mesajelor,ziditoare sau destructive, recepŃionate de-a lungul vieŃii noastre”(M. Dinu)

Cine sunt eu în acest moment al vieŃii mele ca fiinŃa emoŃionala ? Numai eu pot să stiu cum

mă simt. Imi pot împărtăsii emoŃiile cu alŃii, dar ei nu pot simŃi niciodată pe deplin ceea ce simt eu.

O mare parte dintre convingerile mele s-au format cu mult timp în urmă – de fapt din

primele momente ale vieŃii. LecŃiile au urmat – asa cum continua si acum, prin orice acŃiune,

interacŃiune, care ma implica.

Am invăŃat ceva. Dacă crezi că esti puternic, flexibil si capabil de schimbare , vei fi puternic,

flexibil si capabil de schimbare. Prin faptele mele am demonstrat că un adolescent poate face orice

cu puterea visului, luptându-se chiar cu sănătatea pentru dreptatea sa. Trebuie să-mi apăr din

răsputeri visul si fiinŃa, să lupt pentru ele, să le dreg aripile sau să le pun altele mai mari, mai

puternice.

M-am prezentat lumii – si lumea aceasta mă include si pe mine – prin comportamentele

mele. Sunt perfect pregătit pentru maturizare si schimbare în domenii semnificative ale vieŃii mele

care nu sunt optime.

Candva, IliuŃa mi-a spus că obrăznicia e cea dintâi armă cu care adolescentul vrea să se

impună. Fiindcă el se consideră alfa si omega, începutul si sfârsitul, axa pe care se învârte globul.

Acum stiu că atunci când cineva munceste pentru un ideal, nu se simte niciodată ostenit,

chiar dacă ar căra toată ziua munŃii în spinare. Mă gândesc însă: să imi folosesc cunostinŃele dacă

nu stiu să-mi conduc inima ? Stiu că e o crimă îngrozitoare să sugrumi atât de brutal cei dintâi fiori

ai dragostei ce răsar în sufletul unui adolescent. Ceea ce azi mi se pare adevărat, mâine se dovedeste

o simplă părere. Si nu mă pot bizui pe raŃionament pentru că dragostea e prea capricioasă. Ea n-are

logică . . . cel mai cuminte lucru e să mă mai gândesc la nimic, si . . . să astept ! Dar . . .cine răneste

inima unei copile este un ucigas mai odios decât cel care ridică viaŃa unui om.

N-am să uit că dragostea unei fete e aproape o puritate. Nimic pe lume nu dă impresia de

ceva mai. celest , ideal, ca dragostea aceea pudică si tremurată. O fată care iubeste este toată o jertfă

pe altarul dragostei.

Ce noimă are viaŃa fară aceea pe care o iubesti ? E asa de greu să pui simŃirea în vorbe . . .

N-am să uit că fericirea e scurtă ca fulgerul care umple cerul de lumină. Dacă trăiesti mult,înversunaŃi ca propriile noastre slăbiciuni.

Când am asternut pe hârtie primele cuvinte, aveam în minte mai multe idei, fiecare alcătuind

o speranŃă pentru mine. Vreau să am parte de reusita, ca individ complex, unic, să trăiesc în armonie

cu mine însumi.

de I. IONUT ROBERT ALEXANDRU, Clasa XII-a U,

Păpuşa Buzieşeană - Ateliere pentru alevi

                 În saptămâna 7 - 11 aprilie 2014, "Şcoala altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!" s-a desfăşurat la Liceul Teoretic Buziaş proiectul Păpuşa Buzieşeană cu participarea elevilor din şcolile gimnaziale Racoviţa, Niţchidorf, Crevereşul Mare, Bacova - Structură Liceul Teoretic Buziaş, Clubul Copiilor Buziaş şi Liceul Teoretic Buziaş

      

 Iulia şi Paula 

Paula, Cătălina şi Karla în CDI -ul tranformat în atelier

prof. Nicoleta Balogh cu fetele de la Bacova

Paula şi păpuşa ei...în CDI

 Păpuşă în costum din Maramureş

Păpuşă în costum Moldovenesc

Păpuşi de la Muzeul Păpuşilor - Casa de Cultură Buziaş

Iulia Petra şi păpuşile ei...

Fetele de la Niţchidorf şi păpuşa lo

Păpuşa prof. Lidia Crăciunel în costum popular Bănăţenesc

Păpuşa Robertei Barth

Echipa fetelor de la Bacova...

În vizită la Muzeul Iulia Troceanu

Alexandra, Codruţa şi Denisa- Racoviţa

Andra, Buni şi păpuşa

Nu ştim dacă a fost o activitate de succes!          

Veronica BRATU- coordonator proiect                   

Impresii atelier Papusa Buzieseana

papusa buzieseana-atelier tehnica servetelului

secvente papusa buzieseana